the burning legion has returned...

Imi aduc aminte… asa de bine… era o seara fara nici un efect… era o seara de spart bani… si atat… nimic nu ar fi anuntat ceea ce urma… totusi… ceva din mine imi zicea ca va fi ceva special… poate… si a fost…
In toata umbra de sub care privesc acum… se ascunde o singura dorinta, una… stii tu la ce ma refer… alerg dupa fluturi… mai greu sa-l tii in mana fara sa-l distrugi… alerg dupa EA… o ravnesc… imi e dor de toate momentele pe care le-am trait… am nevoie de ele intr-un singur moment… intr-o aschie de timp… as vrea… macar sa stiu daca imi va mai fi dat sa retraiesc toate acelea vreodata… stau si ma intreb daca va mai exista vreo EA… fiindca ea… din vis… mai greu vorbesc cu ea… foarte rar… o data la foarte multa vreme… e bizar… dar e adevarat… imi doresc din nou sa simt toata caldura si animatia aia… imi doresc sa-mi foloseasca la ceva mainile astea… imi doresc sa o vad zambind… imi lipseste o jumatate din mine… imi lipsesti tu… lucrul pentru care ma urasc acum cel mai mult este… ca desi am o infinitate de imagini in minte… nu pot reda decat o senzatie de fond… o senzatie surda… poate e din cauza ca nu pot scrie despre fapta in sine… ci doar despre senzatie… un TOT format doar din EA… dar… si asta este doar un alt vis frumos… EA… ea…

5-19

Sunt numai eu… eu si cu mine, din nou… singuri… desi e lume in jur… tot singur ma simt… incep sa ma intreb… unde ma indrept… ce vreau… cine sunt… ce sunt… incep sa ma intreb daca sunt eu asta care tipa atat… incep sa ma intreb daca sunt eu omul principial de care vorbesc… incep sa ma intreb daca eu vreau ceea ce caut… incep sa ma intreb daca nu cumva suntem mai multi aici… si fiecare zice cate ceva… dar… cine intelege… cine ar trebui sa le suporte pe toate… ei bine eu… ei bine inca nu m-am pregatit pentru asta… ei bine… DA… nu sunt in stare sa-mi fac ordine in viata… nu sunt in stare nici macar sa-mi fac ordine in mine, ce sa mai vorbim de viata mea… si poate… cel mai patetic… faptul ca am “tupeul” sa scriu asta… in fine, daca te deranjeaza, nu citi… ma cramponez ca un om idiot… si incompetent de aceeasi chestie… vreau asta… vreau aia… vreau… dar de fapt… incep sa ma gandesc putin daca vreau… vreau asta… dar sa fie de fapt aia… in fine, e greu de explicat… idee ar fi ca nu mai inteleg ce vreau, nu ma mai inteleg pe mine, ma trezesc ca un adolescent… nu stiu din ce sunt facut, nu stiu ce mi-ar placea prea bine… de fapt stiu, dar nu e ok… si privesc cu simplitate problema asta… oare viata este facuta din compromisuri?... oare tot timpul problemele raman nerezolvate, si singura constanta… este… acceptul…
Chiar asa, inca nu am auzit de cineva [inca] sa vorbeasca despre acceptarea situatiei… oare asta trebuie facut… dar oare tu care incerci sa-mi dai o lectie subiectiva de viata, si putin superficiala, zicandu-mi sa-mi traiesc viata, stii ce inseamna pentru mine a-mi trai viata… din nou… e o chestie de realitate[e o chestie perceputa personal]… de obisnuinta/e[chestie semi-personala]… ma simt ciudat… as vrea sa fiu eu… dar nu-mi permite auto-educatia auto-data… ce mai problema…. Mmm.. poate de fapt este ipohondrie… mai stii… eu unul nu mai stiu… nu mai stiu nici macar cine sunt… nu mai stiu nici ce vreau… nu stiu daca mi-a fost vreodata bine… nu stiu daca asta se cheama bine… nu stiu cum va fi… probabil nu bine… asta e sigur… m-am saturat de cautari imbecile, fara rost, m-am saturat sa visez, m-am saturat sa mai sper, cred ca te voi trai asa cum esti, fiindca deja m-am plictisit de luptele cu hack-uri din astea stupide… am uitat si cine eram, daca am fost cineva vreodata… ma gandesc ca, totusi, pentru multi am fost doar ceva… ceva pe care sa te sprijini, ceva pe care sa plangi, in care sa-ti sufli mucii dupa aia, pe care sa te asezi cand nu m-ai puteai… si acum… cine, CINe… CINE pmea e aici?... CINE e pentru mine…
Aha… asta stiam deja…aaaa… e ok… stiu ca ai treaba… da frate, sigur ca te inteleg, sunt ai tai…mmm… de fapt nu ma jeneaza ca nu este nimeni cu mine acum, ma jeneaza ca nu mai stiu ce vreau, ca sunt in deriva aiurea, ca sunt nelinistit, ca nimic nu se opreste, valurile sunt din ce in ce mai mari, DA idiotule stiu ca o sa iasa si soarele… dar iti povestesc despre acum… da… da, acum… e bizar… dupa 8 ani de zile… nu stiu unde ma indrept, iar asta este trist… fara sa vreau realizez ca sunt doar unul dintre personajele frustrate… de propria viata… traiesc in propria fictiune, ma gandesc egoist numai la mine… si da… sunt atat de nemernic incat sa o si zic… la urma urmei, ce-ti pasa… pai nu-mi pasa… pai, ai vazut… totul e bine, cand se termina cu bine… mmmmDA!

capitolul 3

E vineri… cica e chiar 4 si unsfert, ar trebui sa ma bucur acum ca incepe weekend-ul… ah… iar am ratat momentul
Auzi… da tu ce cauti aici… iesi afara… du-te-n… unde ai tu treaba…
Chiar asa… nu ma lasi sa mai inteleg nimic… chiar asa sunt ca ultimu’ bocanc…
Normal, uita-te numai la fata ta, ca de conditie… n-are rost sa vb…
Esti hain la suflet… cainos… esti ca o rana din care inca n-au fost scoase cioburile…
Tu… nu stii nimic, tu esti ca un rahat nedemn de a fi calcat…
Dar tu ce stii?!?... mai mult ca tine…
Deci mai mult nimic, decat mine… asta e… tu ai zis-o
Mah, inca n-ai plecat?... Iesi in gm afara du-te dreq si lasa-ma-n pace, ce tot te f#$e grija ce fac eu.
Frustratule…
Frustrata e mata…
Sa stii, cam seamana cu tine, e cam sisi la bila, si din cand in cand… se duce pe camp rau de tot… imi e mila de voi 2… zau… as vrea sa va ajut, dar nu stiu unde sa va internez…
Esti un copil razgaiat si nimic mai mult…
Du-te dreq…
Cine?
Eu?
Tu?
Am si uitat cine vorbeste!
Eu… sau tu…
Nu maaah… vb noi!
Taci ma dreq…
Eu am iesit de aici ca deja imi fug ochii numarand randuri aiurea…
Pai iesi odata…

o poveste... din strada

Sau arhitectura creantei betrayer
Eram impreuna… eram nedespartiti, sub semnul distrugerii prostiei, sub semnul aprecierii frumosului, eram legionari, eram pro-Extremism, eram pro Hittler/Himmler si altii, eram pro Antonescu, eram 2, eram cei mai buni, cea mai buna echipa de 2vs2 la baschet din tot liceul inca din primele 2 saptamani, eram cele mai mari panarame, eram cei mai puternici, cei mai agresivi, eram cei ce tot timpul cream diversiunea fericirii, eram NOI… fmm de idiot si sclav al pizdii ce esti… ratatule… idiotule, incuiatule… ratatule… imi pare rau ca nu esti acum prietene… sa fim din nou 2… sa fim noi 2… am fost… am revenit am tot reincercat sa reinviem tot trecutul.. am tot folosit sintagme ale trecutului in viitor, am tot avut viziuni din trecut spre viitor, dar prezentul a fost desemnat invins de fiecare data… nu o sa te uit niciodata… nu o sa ma uiti niciodata… nu o sa uitam niciodata… dar tot timpul vom fi condamnati sa fim despartiti… oare… poate… cei 2 de acolo… si toata legea martiala promovata si executata in regimuri de urgenta nu a fost decat o sintagma copilaroasa a adolescentei, a fost un zbucium de transformare… mmm… pare a fi vitza de vie… idiotule… este skunk anasie… bible of dreams, chemical, slipknot, coal chamber, omul cu sobolani, coma, ab4 – trascau… invatatoarea… negura… infected mushroom, talamasca, skazi, crystal method – sau decaderea in decrepitul momentului, julien lourau – sau renasterea, RALUCA… sau metamorfoza… distrugerea, punct si de la capat… fmm de ratat… incompetent sau oricum te-as putea jigni… implant pentru refuz[ipr] – tacere si resemnare… deci taci in mm si resemneaza-te odata… nu esti si nu vei fi niciodata pe picior de egalitate cu mine… sunt mai bun, esti mai bun… renunta… ipr – as vrea sa stiu… dar stiam deja… ipr – culori… cromatica perfectiunii… un bronz de 1 mai care a tinut 3 ani… alcool… droguri… fete… festivaluri… concerte… batai… invidie… tacere… RESEMNAREEE… acolo am vrut sa bat resemnarea-I vinovata pentru tot ce s-a intamplat…. Resemnarea… nu e buna de nimic… lupta pentru orice drept pa care ti l-au luat… toate… totul… si absolut nimic din ce este aici… sunt in antiteza cu noi… cerceii… scaringul… tatuajele… toate au fost trecute in esenta spirituala a legaturii noastre intime si interne… totul a fost o viziune… o viziune omni-prezenta… care sa ma condamne la momentul asta… durerea si toata sila de atunci… toate au fost transformate pentru prima data in istoria timpului meu in ceva bun… 11 septembrie 2002, 26 decembrie 2002… acele momente au insemnat sfarsitul… au insemnat de fapt Renasterea… am revenit la viata mea… am terminat contractul cu dezvoltarea multi-punct… odata cu toate aceste momente… odata cu tot ce a fost… odata cu tradarea… odata cu batjocorirea mea, odata cu asasinarea mea… odata cu nimicnicia fostului eu… am devenit un nazghoul… am devenit o creatura care a avut ambitia de a-si educa psihicul pana la a deveni o masina lipsita de sentiment si de “SIMT”… am avut curajul sa merg acolo unde tu n-ai mai avut curajul… iar apoi am iubit oamenii din nou… ii iubesc si acum… nu m-am transformat… prietene ca tine… am evoluat… am renuntat la frustrarile de atunci in favoarea luptei la scena deschisa la scara industriala cu tot ce este in jur… si de care ma cramponez… in rest… toate bune si frumoase tie… nu imi e dor de tine, ti-am zis ce aveam de zis… si viata mea a fost dreapta cu mine, si atunci si acum… dar tu… oare tu cum te mai simti… crezi la fel… crezi… esti… poate…

Betrayer… In truth it was I, who was betrayed… still I am hunted… still I am HATED… but now my blind eyes… see what others cannot…

de fapt....

Oare de ce avem tot timpul viziuni, despre trecut, despre viitor… dar avem vreunul… oare… viziunea realitatii, a prezentului, are vreunul curaj sa zica… ACUM… cred ca nu… [trippin’]… de ce ne gandim ca niste soareci de laborator doar la ce a fost si la ce poate fi… gandeste-te idiotule la momentul asta… nu poti… ca daca ai putea ai fi Napoleon, ai citi si ai savura in acelasi timp… dar degeaba… ca tot n-ai simti nimic… despre simt este vorba… despre bun-simt si rau simt… despre tine sau despre mine… oricum momentul asta este cu semnul dracului, sub cerul disperarii… altfel… toata lumea si-ar trai fiecare secunda… la propriu… fara figurat… figuratii si figuri… cate din cat ai fi putut realiza pana acum au trecut pe langa tine… chiar asa… cred ca… daca ai inceta sa-ti pui intrebari… si in schimb ai raspunde la cele existente… ai trai… tot timpul te intrebi… tot timpul iti adaugi o pietra in plus in carutz, dar nu catadicsesti sa te uiti, dc nu cumva ai mai pus vreo 5-6 pietre la fel acolo… nu te intereseaza… iar asta te face ignorant… [mysterons]… te face prost… PROSTULE… esti cel mai inteligent animal… dar de fapt esti singurul animal… inteligent… ?!?... cunosc prea multe forme de inteligenta ca sa pot scrie intreaga disocierea, asadar de aici incolo ramane fiecare pe propriile puteri de a discocia… de aici tragem linia, si ne adresam in continuare tie… oare… oare… nu mie?... ehh.. ce mai conteaza… tu nu contezi, el nu conteaza… ea nu conteaza.. iar EA… nici macar nu are loc aici… e plina masina… incepe miscarea… incep curbele, incep spin-urile… trip-urile… [!]… se re-naste o minune in interior… explodeaza un sunet… o frantura de libertate… o bucata din mine se canta la radio… sau cum vrei sa-I zici… si… de la capat… citeste printre randuri… vei descoperi si o bucata din tine… iti dau adresa centrului de informare pentru a te convinge ca eu la varsta asta sunt batran si satul de ce tu traiesti in fiecare zi si o consideri o minune… eu m-am saturat de tine… inaptule… nu esti bun de nimic… ma faci sa rad, existenta ta mi se pare un rastel de arme gol… traiesti in simbioza cu parintii… esti ca un mucegai, ca un lichen… plin de verde putrezit… [glory box]… si alte parte ia sfarsit… dar ce drecu e cu atatea parti aici… ca deja ai impresia ca te-ai ratacit… sau poate te-am ratacit… cine stie… intrebam publicul ca tu esti oricum spectator… esti comun… esti trecut… a mai ramas… doar linistea… asculta… altceva…
Sa nu te gandesti niciodata… daca ai visat ieri sau maine, atata vreme cat azi iti esti strain…
Esti hidos… omule…

o lume noua... adica lumea veche

m-am gandit sa scriu… putin… despre piesa mea de teatru, despre mine, despre o bucata din puzzle-ul lui dinojazz, despre aroma pe care KlaN.DestIn o da unui post,si un vers, o atingere numai… din Voluptatea Mortii lui andrekiss_88… intr-adevar nu avem nume mari in piesa [mushmushi si Antistar sunt in rolurile toate, iar urmatorii spre deosebire de primii, joaca tot in toate rolurile : betrayer, duke, juno… etc.]… dar majoritatea s-au remarcat pana acum… intr-un post sau intr-altul… majoritatea sunt genii neintelese… adica nebuni… nu nu nu sensul figurat de nebun… ci definitia clasica din DEX [Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, pt cei carora termenul le este necunoscut], exact, un geniu… nu este geniu este de fapt un nebun care se crede special, si care, mai presus de un nebun, are curajul sa recunoasca ca este sonat la creieri… si mai e o specie, specia –de liceu- in care daca ti se zice ca esti nebun este lesne confundat cu –cool- ceea ce iar este o eroare… si atunci… cu atatia nebuni care locuiesc serial/paralele/neuronal in mine… eu mai caut, inca, uneori raspunsul la faptul ca ma simt bizar… ca am déjà vu odata la 3 ore pe zi… nu ar trebui sa ma mai mire de fapt nimic… vorba unui de la Divertis… imi umbla gandurile prin cap ca trenurile, si din cand in cand mai si suiera, deci va dati seama ca este un vid de memorie la mine in cap… [este o gluma normala, apelati la DEX pt alti termeni prost sau de ne-inteles]… ok, impreuna cu hoarda dementa din capul meu, ne-am apucat sa scriem, o sa mai adoptam un nenea… pe care sa-l cheme… nazghoul… este un termen imprumutat din LotR, dar este cel mai apropiat ca denumire si istorie de o anume stare care ma streseaza… simt ca sunt partas la propria viata, simt ca nu mai traiesc eu cu atata intensitate, am citit in dimineata asta un post foarte simplu… foarte “comun”, dar ceea ce am “simtit” citindu-l… ma face sa ma gandesc ca intre timp, am cam uitat sa traiesc, am cam uitat sa zic : Ia mai dati-va-n mortii vostri toate si GATA, azi am uitat de voi toate care va bateti care sa treaca prima pragul… ca sa nu fiu chitros, leya_evenstar este cea responsabila de ceea ce vedeti acum… din “ea” am rupt o frantura si o scriu din nou. Imi aduc aminte de mine gandind la faptul ca intotdeauna in psihic poti vizualiza absolut totul, acolo totul este usor de creat, este ca si cum ai crea si distruge dupa propriul plac, eu sunt genul caruia ii place sa creeze, si apoi sa vizualizeze si apoi.. evident… ca manifestarea a speciei mele… sa o tot imbunatatesc… sa lucrez la ea, pana cand mi se pare mie ca e ok… imi place super mult sa fac asta… din pacate timpul acordat acestei… viziuni, este foarte mic, din cauza ca nu mai am timp… mai ales ca, acum, este vara si este ok afara, prefer sa stau afara decat inauntru in casa… e mult mai frumos… lucrul oarecum bizar este faptul ca… tot ce pot vedea, in voi, in mine, in el… cu ajutorul lui… este pe fundal negru [fara a mai re-aborda pentru a nu stiu cata oara tema paharului], de ce?.. oare… fiindca este felul meu de a le vedea, negrul da un farmec tuturor lucrurilor din jur, negrul este cel care ma inspira, negrul reprezinta mister… cine!? Oare… nu il poate mirosi… nu il poate auzi… nu il poate atinge… imi aduc aminte ca intr-o stare totala de trip am inceput si aceasta zi… mi-e rau in continuare, de 3 zile merg aproape ca un zombie pe strada… o sa folosesc undead ca imi place mult mai mult termenul… [nu cauta in dictionar, nu are echivalent in romana], ma simt prost in ultimul hal… fizic.. dar chimia din mine… lucreaza, creaza… face… vede… aude… simte… SIMTE… e un termen simplu si totusi atat de neinteles, atat de… de neinteles… este bizar cum imi pot readuce in fata… poate cea mai mare placere, acea de a abera, da… aberez, tu citesti aberatiile unei minti, fie ca iti place fie ca nu… nebunul adolescentin din mine… inca mai locuieste aici… ce-I drept cu chirie… dar inca mai locuieste… stii totusi ce mi-a placut cel mai tare… insasi faptul ca unii vad ceva in fictiunea de aici… unii pot simti o bucata din apa tulbure care curge in mine in ultima vreme… daaaar… ieri am adoptat concluzia pe care o stiam inca de multa vreme, am mai renuntat la negru si la gri, si la nisip si la desert in favoarea plajei… sunt pe plaja mea, este soare, este frumos, apa se aude intr-un stil feng-shui perfect, verde… glaben… alb… caldura… puritate absoluta… alb dominant… viziune de vis… arta si precizie pura… o noua viziune cu… EA?... nu… este viziunea mea, este lumea pe care o cauta spiritul meu, este o lume echilibrata, nici mai buna nici mai rea… si hai sa privim impreuna paharul… tot… si plin si gol… tot timpul mergem spre propriile utopii, tot timpul visam [numai in Heroes ajungeam la utopii si culmea… aveam un bulan teribil la artifacte…], tot timpul cream scenarii, le distrugem, iar le cream, iar la distrugem, nu ne hotaram, nu le internalizam, nu le exteriorizam, nu avem capacitatea de a le expune, de a le impune, ne gandim, ne consumam… ne frustram, ne intristam… dar cati dintre noi pot… dupa o serie ca cea descrisa mai sus… sa rada… sa faca haz de necaz de propria mentalitate si modalitate de exprimare interna a utopiei, cati dintre noi sunt capabili sa zambeasca… sa se simta bine facand ceva pentru cineva de langa… [nu o sa exagerez... dar… cea mai frumoasa senzatie pe care am trait-o este faptul ca pot ajuta pe cineva… si imi place sa fac asta… ma simt eu ajutand oamenii care au sau nu nevoie… de… ceva... ], cati dintre noi ne ridicam de fiecare data pentru a mai lua inca o portie de “viata”… sau numeste-o cum vrei… oricum… dar numai realitate nu… este eter… suntem ca niste comete in spatiu, avem o miscare haotica, rece… o coada cu miliarde de ashchii de gheata… cate comete de pot transforma in sori?... nici una… dar sori se pot transforma in comete… mai rar, dar se pot… iar restul este vidul-spatial, planetele obisnuite, stelele obisnuite… si “mai putin” obisnuite… [Discovery pentru documentare TV… si alte surse pentru documentari exacte in legatura cu pulsarii, gigantele albe/rosii/albastre; quasarii, supernovele etc.], desi in fiecare secunda de constienta facem parte din marele puzzle, tot suntem mici si nemultumiti… mah… tu crezi ca un alt statut te-ar face mai fericit… daca tot te uiti in fiecare zi la atatea telenovele… invata ceva din ele… e un shpil care se poate invata si de acolo… dar e transparent… tu crezi ca ai fi fericit… cu ajutorul banilor sau al altor… chestii… pun pariu ca marea voastra majoritate habar n-aveti ce inseamna feircirea, fericirea este de fapt starea de exhilibru oamenilor… este starea in care esti impacat cu tine, cu ceea ce esti, cu ceea ce faci, fericirea este la fel ca dragostea si nebunia… esti fericit si nici macar nu o recunosti… esti indragostit si iti zici ca sunt prostii de liceu, sunt utopii… SUNT… dar pentru cateva clipe… ni s-a permis sa atingem acel absolut… sa ne hranim din el… sa ravnim din nou la el, suntem putini cei care multumim pentru el, suntem putini cei care realizam ca pentru o secunda… pentru o nano/femto/pico/atto secunda… Creatorul… ti-a dat o bucata din el… pretuieste-o, pastreaz-o in tine… hraneste-te cu ea… nu o pierde, nu-ti bate joc… OM
Face DOWN, now walk away…
Every time I think I do the right thing
you turn your back on me
Trippin’ into a world, that never seems too far away…
Too much time, too many wasted days…

Portishead

We were in Roseland. I remember us Humming… like Cowboys. I remember feeling like it would be All Mine. But, Mysterons came, and the took Only You… I remember that Half Day Closing… I remember when it was Over… it was merely a Glory Box… After that… Sour Times descended upon me… and I walked all the Roads within me… I remember I met you once again… I remember us now and then… we were Strangers…

dark matter... canyon

Am ratat inca un moment… dar poate e mai bine asa… dc era sa ma fi apucat aseara de scris, sau azi dimineata… ar fi iesit un requiem… de toata frumusetea… l-as fi umilit pe Mozart… dar repet, e mai bine ca voi face asta acum… in ultima vreme am tot avut o stare, o stare de dark-matter… o stare aiurea, se pare ca se perpetueaza… mai bine zis nu se ci eu O… nu pot scapa de starea aia… la fiecare pas… la fiecare miscare… ceva rau se intampla in jurul meu… ceva rau mi se intampla… toti stim ca istoria se repeta… toti stim ca magnitudinea unei repetitii creste exponential cu experienta acumulata intre timp… sau cel putin ar fi trebuit sa stim, pana in acest moment… ei bine… imi voi permite sa raman uimit de magnitudinea acestei repetitii… as putea zice ca am inceput o zi normala… relativ normala… de joi… aseara… mi-am fortat putin organismul… nu stiu care a fost motivul… dar am facut-o… ca sa mai adaug si eu presiune, la urma urmei e corpul meu… mai am si eu niste drepturi asupra lui, nu numai natura care l-a inzestrat astfel… revenind la momentul azi dimineata… aceeasi trezire haotica pentru a merge la facultate, aceeasi intarziere… deja specifica zilei de joi… totul a fost ok… mai putin ca m-am intors din drum… ca in chiauneala de azi dimineata… imi uitasem portofelul… alte chestii banale… hmm… mp3 in urechi… chiaun… in picioare… fete obosite de dimineata… copii care stau pe scaun si oameni ce le-ar putea fi usor bunici… poate chiar stra-bunici se chinuie cramponati de o bara in apropierea lor… si poti citi pe fata lor ca si-ar dori… dar generatia M… nu ii baga in seama… de ce generatia M… simplu : Mobil, Masina, Manele, bMw M3[pot continua, dar nu asta e scopul]… inca o statie… si inca una… Stefan cel Mare… si incepe… Zona… direct am luat una in freza si am trait vreo… 10 minute de deja-vu… in continuu, a fost o succesiune de evenimente foarte bizare, toate pe care le mai vazusem… in aceleasi locuri… in acelasi timp, poate intr-un alt timp… poate in alta parte… cine stie… a fost super bizar… macar am uitat de faptul ca de abia mai stau in picioare… pentru 10 minute am uitat ca imi e rau, ca ma simt prost, ca ma simt frustrat ca Seria continua… de fapt… e cea mai bine dotata Serie… am fost si la facultate, am ajuns la munca… parca aceeasi senzatie de rau incearca sa domine viata fizica… cea psihica… este putin incordata… am intrat deja in nivelul in care pot controla… reactiile de dark… pot realiza usor ca nu ura, nervii, prostia, sunt raspunsurile problemelor actuale… mai devreme sau mai tarziu… tot se vor fi intamplat… dar asta este alta poveste pentru alt episod… sunt in partea in care… astept, sunt relativ uimit, mi-am pierdut simtul de predictie… nu stiu ce urmeaza in nici un fel, dar tocmai asta ma atrage sa merg mai departe… ma indeamna… asa cum ma indemna marea cand eram mai micutz… nevoia de imprevizibil… ea este cea care anima o mare parte din… mine… desi… nu numai ca presupun, dar STIU ca Seria este departe de a se fi sfarsit… imi astept sentinta… si imi fac calculele si pregatirile pentru ea, stiu ca nu voi fi pregatit sa le iau in freza pe toate care vor veni… dar macar sa fiu mai calm… desi am zis la un moment dat… ca imi place sa vad jumatatea goala a pahurului… iata ca sunt momente in care cea plina este mai importanta, si pe ea o bag in seama, ce as vrea sa intelegi tu… dupa ce citesti asta… este ca eu nu scriu cu un scop, nu am un tel care trebuie atins, sau o anume coarda, eu scriu pentru mine, sunt om, si de multe ori s-ar putea sa crezi de buna o parte fictionala, de ce iti explic asta… fiindca citesti o fictiune si nu vei sti daca este adevarat sau nu… nici macar dc m-ai cunoaste nu ti-as spune… vad jumatatea plina… fiindca de gol… nu prea duc lipsa… de intriga stupida iar nu prea duc lipsa, in ultima vreme ma lupt cu mine, cu felul meu cretin de a asocia disocieri, de a materializa cele mai intense trairi interne… nu as putea sa-ti dau un motiv exact pentru care vad jumatatea plina… cu exceptia sperantei… nu ai idee cat m-am luptat cu speranta, cat am incercat sa suprim poate cea mai fireasca stare umana… ii zic stare… fiindca eu unul asa o vad… m-am luptat cu speranta enorm de mult, as putea zice titanic… dar degeaba… de cate ori am invins-o… s-a intors… STUN… si pa… speri din nou… acum, am renuntat la a ma lupta cu ea, incerc doar sa nu o bag in seama… incerc sa… trec pe langa EA fara sa o vad… cam asta ar fi comparatia… am ramas relativ uimit ca in ultimele zile au revenit visele… am inceput din nou sa visez ciudateniile din imaginatia mea… e bizar… incep sa ma simt ca un atlet… pe la mijlocul-spre trei sferturi de cursa… in realitate… poate sunt la inceputul Seriei… de ce? cum? cand? eu? Sunt lucruri simple, la care nu mai caut raspunsul… : fiindca trebuie!, asa, de atunci, DA… ai vazut ce simple sunt raspunsurile… superficiale… dar utile… interiorul trebuie menajat… oare pana cand… daca mai cred in ceva bun… intr-o viitoare clipa de liniste si fericire… prietene toti credem in asta… mai putin eu… candva o sa realizezi… ca ceea ce citesti este creata de mai multe persoane, de mai multe personalitati individualizate de moment… ceea ce scriu acum… poate fi in acelasi timp metafora/personificare sau antiteza… depinde cum vrei sa o citesti… depinde cum o vede subconstientul tau… al meu e cam tulbure acum… ca probabil ti-as zice cum o vede el… in rest… sper ca o sa se linisteasca si seria asta… ma gandesc la cele 2 axiome centrale pe care ma bazez : “What doesn’t kill me, makes me stronger!” si… evident… “Mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul totul are un sfarsit”… sau se poate oarecum extrapola ideea din Revolution “What has a beginning, has an End!”…
Bafta!