dark matter... canyon

Am ratat inca un moment… dar poate e mai bine asa… dc era sa ma fi apucat aseara de scris, sau azi dimineata… ar fi iesit un requiem… de toata frumusetea… l-as fi umilit pe Mozart… dar repet, e mai bine ca voi face asta acum… in ultima vreme am tot avut o stare, o stare de dark-matter… o stare aiurea, se pare ca se perpetueaza… mai bine zis nu se ci eu O… nu pot scapa de starea aia… la fiecare pas… la fiecare miscare… ceva rau se intampla in jurul meu… ceva rau mi se intampla… toti stim ca istoria se repeta… toti stim ca magnitudinea unei repetitii creste exponential cu experienta acumulata intre timp… sau cel putin ar fi trebuit sa stim, pana in acest moment… ei bine… imi voi permite sa raman uimit de magnitudinea acestei repetitii… as putea zice ca am inceput o zi normala… relativ normala… de joi… aseara… mi-am fortat putin organismul… nu stiu care a fost motivul… dar am facut-o… ca sa mai adaug si eu presiune, la urma urmei e corpul meu… mai am si eu niste drepturi asupra lui, nu numai natura care l-a inzestrat astfel… revenind la momentul azi dimineata… aceeasi trezire haotica pentru a merge la facultate, aceeasi intarziere… deja specifica zilei de joi… totul a fost ok… mai putin ca m-am intors din drum… ca in chiauneala de azi dimineata… imi uitasem portofelul… alte chestii banale… hmm… mp3 in urechi… chiaun… in picioare… fete obosite de dimineata… copii care stau pe scaun si oameni ce le-ar putea fi usor bunici… poate chiar stra-bunici se chinuie cramponati de o bara in apropierea lor… si poti citi pe fata lor ca si-ar dori… dar generatia M… nu ii baga in seama… de ce generatia M… simplu : Mobil, Masina, Manele, bMw M3[pot continua, dar nu asta e scopul]… inca o statie… si inca una… Stefan cel Mare… si incepe… Zona… direct am luat una in freza si am trait vreo… 10 minute de deja-vu… in continuu, a fost o succesiune de evenimente foarte bizare, toate pe care le mai vazusem… in aceleasi locuri… in acelasi timp, poate intr-un alt timp… poate in alta parte… cine stie… a fost super bizar… macar am uitat de faptul ca de abia mai stau in picioare… pentru 10 minute am uitat ca imi e rau, ca ma simt prost, ca ma simt frustrat ca Seria continua… de fapt… e cea mai bine dotata Serie… am fost si la facultate, am ajuns la munca… parca aceeasi senzatie de rau incearca sa domine viata fizica… cea psihica… este putin incordata… am intrat deja in nivelul in care pot controla… reactiile de dark… pot realiza usor ca nu ura, nervii, prostia, sunt raspunsurile problemelor actuale… mai devreme sau mai tarziu… tot se vor fi intamplat… dar asta este alta poveste pentru alt episod… sunt in partea in care… astept, sunt relativ uimit, mi-am pierdut simtul de predictie… nu stiu ce urmeaza in nici un fel, dar tocmai asta ma atrage sa merg mai departe… ma indeamna… asa cum ma indemna marea cand eram mai micutz… nevoia de imprevizibil… ea este cea care anima o mare parte din… mine… desi… nu numai ca presupun, dar STIU ca Seria este departe de a se fi sfarsit… imi astept sentinta… si imi fac calculele si pregatirile pentru ea, stiu ca nu voi fi pregatit sa le iau in freza pe toate care vor veni… dar macar sa fiu mai calm… desi am zis la un moment dat… ca imi place sa vad jumatatea goala a pahurului… iata ca sunt momente in care cea plina este mai importanta, si pe ea o bag in seama, ce as vrea sa intelegi tu… dupa ce citesti asta… este ca eu nu scriu cu un scop, nu am un tel care trebuie atins, sau o anume coarda, eu scriu pentru mine, sunt om, si de multe ori s-ar putea sa crezi de buna o parte fictionala, de ce iti explic asta… fiindca citesti o fictiune si nu vei sti daca este adevarat sau nu… nici macar dc m-ai cunoaste nu ti-as spune… vad jumatatea plina… fiindca de gol… nu prea duc lipsa… de intriga stupida iar nu prea duc lipsa, in ultima vreme ma lupt cu mine, cu felul meu cretin de a asocia disocieri, de a materializa cele mai intense trairi interne… nu as putea sa-ti dau un motiv exact pentru care vad jumatatea plina… cu exceptia sperantei… nu ai idee cat m-am luptat cu speranta, cat am incercat sa suprim poate cea mai fireasca stare umana… ii zic stare… fiindca eu unul asa o vad… m-am luptat cu speranta enorm de mult, as putea zice titanic… dar degeaba… de cate ori am invins-o… s-a intors… STUN… si pa… speri din nou… acum, am renuntat la a ma lupta cu ea, incerc doar sa nu o bag in seama… incerc sa… trec pe langa EA fara sa o vad… cam asta ar fi comparatia… am ramas relativ uimit ca in ultimele zile au revenit visele… am inceput din nou sa visez ciudateniile din imaginatia mea… e bizar… incep sa ma simt ca un atlet… pe la mijlocul-spre trei sferturi de cursa… in realitate… poate sunt la inceputul Seriei… de ce? cum? cand? eu? Sunt lucruri simple, la care nu mai caut raspunsul… : fiindca trebuie!, asa, de atunci, DA… ai vazut ce simple sunt raspunsurile… superficiale… dar utile… interiorul trebuie menajat… oare pana cand… daca mai cred in ceva bun… intr-o viitoare clipa de liniste si fericire… prietene toti credem in asta… mai putin eu… candva o sa realizezi… ca ceea ce citesti este creata de mai multe persoane, de mai multe personalitati individualizate de moment… ceea ce scriu acum… poate fi in acelasi timp metafora/personificare sau antiteza… depinde cum vrei sa o citesti… depinde cum o vede subconstientul tau… al meu e cam tulbure acum… ca probabil ti-as zice cum o vede el… in rest… sper ca o sa se linisteasca si seria asta… ma gandesc la cele 2 axiome centrale pe care ma bazez : “What doesn’t kill me, makes me stronger!” si… evident… “Mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul totul are un sfarsit”… sau se poate oarecum extrapola ideea din Revolution “What has a beginning, has an End!”…
Bafta!