part 1

if you believe, the western stars
it's falling down, on everyone
you're breaking free
and, on morning's come
it you would know,
you're time has come.

dimineata... e ca un amplify damage... totul doare 2 ori mai mult, totul e confuz si neclar... cel putin pana iti aduci aminte ca trebuie sa te porti normal, sa te lupti cu propria durere, cu propriile frustrari, trebuie sa te lupti cu tine... dimineata asta imi aduce aminte de diminetile de la mare, cand dormeam juma de ora... numai ca sa profit la maxim de ea... imi aduc aminte ca atunci cand ma trezeam ma dureau ingrozitor gaurile din buza... era din cauza diminetii, cand corpul este relaxat... cam asa e si acum... doar ca durerea este psihica, nu fizica... as putea spune ca muzica poate exprima in locul meu ceea ce simt... ma refer la muzica pe care o ascult eu, putini au inteles, asa ca... nu te chinui nici tu, ca n-are rost, la urma urmei blog-ul asta e pt mine... nu pt voi...

i remember i had a dream, and now the dream has left from me...
pana la urma... povestea din care este citatul asta... s-a terminat... relativ bine... relativ ok... relativ... dar azi dimineata... 10 minute de over-sleep... cu combina si telefonul tipand trezirea... au insemnat mai mult decat o mie de senzatii si sentimente la un loc... a fost prima data... dupa multi ani, cand nu as fi vrut sa ma mai trezesc... as fi vrut sa o pot strange in brate... nu in gand... a fost o iluzie... si cred ca trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul... fiindca povestile... sunt ca niste iluzii, sunt, de fapt, niste "puncte de control", care... trebuie luate in seama... fiindca acolo este bine... se termina bine... si in mod normal, asta trebuie sa credem despre viata, in general... DAR... eu cred ca e mai cinstit faptul ca azi pot spune... ma simt aiurea... ma simt prost [te simti cum esti, mi-ar zice cineva acum...], ma simt frustrat... in fine, cred ca mai putin frustrat... dar totusi o idee de gust de frustrare este... cred ca imi permit sa fiu sincer cu mine... si sa o zic cu voce tare... cel putin in mine cu voce tare... povesti... hmm... povesti... vremea lor a trecut, in fiecare dimineata te vei trezi amintindu-ti dupa amiaza de august din 2002... cand pe trenul de intoarcere dinspre maare.. vorbeai cu o... persoana in varsta... vorbeai aiurea... erau 60 de grade in tren... poate ca ai visat pana si acest pasaj... dar... NU... nu ai visat fiindca vocea ei iti rasuna in cap inca de atunci... ce zicea vocea ei....
mai putin conteaza... ce conteaza este ca asta gandeam si eu atunci... si o gandesc si acum... si am gandit si pe parcurs... desi au fost intre timp 2 relatii destul de puternice in scena... dar... au disparut subit... la un moment dat... oamenii se schimba, altii accepta crucea si merg cu ea in spate, iar altii prefera sa o dea jos... si sa caute alta cruce, poate mai grea, poate mai usoara... nici nu mai conteaza... ce conteaza... este ca putem alege... putem alege dintre oamenii din jur, ii putem alege pe cei pe care ni-i dorim aproape de noi, ii putem alege pe cei pe care sa-i iubim... ce nu inteleg... este de ce mai iubim daca este doar o chestie trecatoare... unii au apreciat ca iubirea... dureaza in medie 3 ani... la mine a durat maxim 3 luni... apoi a fost stress, frustrare, oboseala... si incercarea cretina si disperata de a face omul de langa mine sa tina cont si de ceea ce eu imi doream... proasta incercare... dar cred ca as face la fel chiar si acum; in fine, revenind la subiectul principal... consider ca iubirea asta... e exact ca heroina... e bine la inceput... dupa care incepi sa o iei razna, si sa faci prostii, sa te descompui, ca o mumie... incerci aiurea sa te redresezi... dar degeaba... end of story : painfull.. dread painfull
si urmeaza intrebarea de 10 puncte... de ce dracu in fiecare dimineata ma trezesc cu un gust amar, si imi doresc din nou asa ceva??? fiindca sunt om?... poate.... inclin totusi sa cred ca sunt masochist mai mult de cat om... si prost mai putin decat masochist, dar mai mult decat om...
cred deja... ca incep sa-mi revin... la realitatea "la zi"... usor usor... norii de praf se ridica, si uit tot ce am scris aici...
the kindred fadeing-soul... end of transmission...